Imprimantele 3D (cunoscute și ca imprimante tri-dimensionale) sunt dispozitive de prototipare rapidă bazate pe tehnologia de producție cumulativă. Ele generează direct obiecte tri-dimensionale prin stratificarea materialelor. Tehnologia de bază poate fi urmărită până la fotolitografia în Statele Unite la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Inventat de Enrico Dini, acest dispozitiv este utilizat în principal în domenii precum medicina și designul industrial. Tehnologiile sale de bază includ sinterizarea selectivă cu laser (SLS) și proiecția digitală (DLP). Tehnologia de prototipare rapidă a realizat progrese în anii 1980, iar tehnologia SLS a fost brevetată la mijlocul anilor 1980. În 2016, Institutul Fujian de Cercetare privind Structura Materiei, Academia Chineză de Științe, a dezvoltat o imprimantă 3D DLP cu imprimare continuă, cu o viteză de 600 mm/s, de o sută de ori mai rapidă decât procesele tradiționale.
În 2024, Universitatea din Maine a lansat cea mai mare imprimantă 3D cu polimeri din lume, „Future Factory 1.0”, capabilă să imprime obiecte de până la 96 de picioare lungime; în același an, Huayang New Materials a pus în producție prima imprimantă 3D metal SLM de 1,5-metri- din China [16-17]. O echipă de la MIT a dezvoltat un prototip de imprimantă 3D la nivel de cip în 2025, folosind un sistem de cip fotonic pentru a obține o întărire de precizie la nivel de nanometri.
La 1 iunie 2026, s-a raportat că în primele patru luni ale anului 2026, China a exportat 2,46 milioane de imprimante 3D, cu o valoare de export de 6,106 miliarde de yuani, reprezentând creșteri anuale de 100,3% și, respectiv, 110,4%. Shenzhen este o bază importantă de producție de imprimante 3D din China, reprezentând aproape 90% din cota globală de piață a imprimantelor 3D pentru consumatori-. În primele patru luni ale anului 2026, exporturile de imprimante 3D din Shenzhen au ajuns la 5,24 miliarde de yuani, cu o creștere--anală de 128,6%, reprezentând 85,8% din totalul exporturilor de produse similare la nivel național.
